Un sfânt contemporan?…

Sf. Nicolae Velimirovici: Despre căderea unui popor

Răutatea şi minciuna – aceste două meşteşuguri ale lumii, să ştiţi, vor lucra neobosit să producă şi cel de-al treilea incendiu mondial, mai înfricoşat decât cele două de mai înainte.

 

 

In Sfânta Scriptură se află înscrise şi aceste cuvinte ale Domnului, pline de mustrări pentru poporul Israilitean: Două şi rele a făcut norodul meu: M-au părăsit pre Mine, izvorul apei vieţii şi şi-au săpat luişi fântâni surpate, carile nu vor putea ţinea apă. (Ier.2:13)

Sfânta Scriptură este fără de greşeală. Ea este rânduiala Cosmosului, lăsată de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se lămureşte rostul fiecărui om şi fiecărui neam. Tot cuvântul dumnezeiesc din această sfântă Carte a Cărţilor este şi descoperire a adevărului, şi dreptar în viaţă. Toată civilizaţia modernă nu a izbutit să clintească nici măcar un cuvânt al Sfintei Scripturi.Toată ştiinţa Europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului.

Se vor scrie cărţi peste cărţi despre pricinile destrămării Iugoslaviei, dar nu vor putea arăta limpede cele ce în Sfânta Scriptură se spun într’o singură propoziţie. Aşadar, de ce a căzut un stat de vârsta unui copil? În orice caz, nu din pricina bătrâneţii, veţi spune. Însă eu vă zic că din pricina bătrâneţii şi prea-îmbătrânirii. Iugoslavia a căzut din pricina bătrâneţii şi prea-îmbătrânirii, o repet. Prin obârşia naşterii sau facerii, ea a fost foarte tânără, iar asemuită cu statele vechi de o mie de ani din Răsărit şi din Apus, era cu adevărat la vârsta copilăriei. Dar, după păcatele ei, era bătrână. După păcatele şi fărădelegile sale, era bătrână şi prea-îmbătrânită. Din această pricină, moartea s’a năpustit asupra ei şi a sugrumat-o.

Iată o pildă: doi tineri au făcut armata, apoi fiecare s’a dus în calea lui. Unul dintre ei a fost serios şi cu băgare de seamă, iar al doilea uşuratic şi destrăbălat. S-au întâlnit peste trei ani. Prietenul cel cu băgare de seamă, sănătos, puternic şi vesel, privi la prietenul lui nechibzuit şi rămase uimit. Vedea în faţa sa nu un tânăr de 25 de ani, ci un bătrânel de 25 de ani, încărunţit, gârbovit, ofticos.

Cum eşti? Ce faci? îl întreabă cel sănătos pe cel bolnav.

Iată, cum să fiu? Aştept cu frică luna lui Februarie.

Şi de ce se temea, nu a scăpat. Căci şi acest lucru este scris în Sfânta Scriptură, ca şi cuvânt al lui Dumnezeu: Te va găsi aceea de care tu te temi. Şi tânărul îmbătrânit nu a scăpat de ce se temea. Moartea l-a aflat plimbându-se agale în luna lui Februarie, l-a atins doar cu degetul mic, şi el s-a stins. Păcatele, ca nişte viermi, rod şi fărâmiţează instituţiile tinere şi foarte tinere. Iugoslavia era îmbătrânită şi prea-îmbătrânită de păcate, de aceea a căzut şi s-a prăbuşit.

Două rele a făcut poporul în Iugoslavia. Au lepădat pe Dumnezeu, izvorul apei vieţii, acesta e întâiul păcat, întâiul rău – şi şi-au săpat fântâni surpate, care nu vor putea ţine apă – acesta e al doilea păcat, al doilea rău. Păstorii şi cârmuitorii poporului l-au părăsit pe Hristos Dumnezeu, Cel ce este întotdeauna izvor de apă proaspătă şi sănătoasă, şi au început, după pilda popoarelor eretice şi fără de Dumnezeu, să sape puţuri seci, să adune apă de ploaie. Acestea numeau puţurile seci „cultură şi civilizaţie,” sau „ştiinţă şi modernism,” sau „progres,” sau „modă,” sau „sport” – şi tot aşa.

Ne-am lepădat de Hristos, de aceea ne-a lepădat Hristos. Iugoslavia a însemna tîndărătnicie împotriva lui Hristos, îndărătnicie împotriva Sfântului Sávva, îndărătnicie împotriva a tot ce e sârbesc, îndărătnicie împotriva trecutului neamului sârbesc, îndărătnicie împotriva cinstei şi înţelepciunii poporului, îndărătnicie împotriva tuturor celor sfinte ale neamului – îndărătnicie, doar îndărătnicie! Din această pricină am avut un stat fără binecuvântarea lui Hristos, libertate fără bucurie, război fără lupte, prăbuşire fără biruinţă, suferinţă fără de seamăn.

Însă, de această dată, toată răutatea omenească s-a întrecut pe sine, ba chiar şi înţelegerea omenească. Când a început să plângă toată inima sârbească, Dumnezeu şi-a întins mâna către cel ce se îneca. Când tot poporul şi-a îndreptat privirea către Domnul cel Viu, şoptindu-i din inimă însângerată: Nu ne lăsa pre noi folosinţei omeneşti, ci ne miluieşte pre noi, că la tine este mântuirea, atunci Domnul ne-a izbăvit, şi a curăţat pământul nostru de nemţi, ne-a dat înapoi libertatea şi ne-a dăruit ţara. Slavă şi laudă Ţie, milostive Doamne!

Dar să ştiţi şi să spuneţi neîncetat copiilor voştri că Domnul s’a milostivit de noi cu condiţia nerostită de a nu ne mai lepăda niciodată de El, de izvorul dătător de viaţă al apei celei vii, şi de a nu mai săpa, întorcându-i spatele lui Hristos, precum ereticii şi cei fără de Dumnezeu, puţuri seci în jurul cărora oamenii stau şi aşteaptă, şi mor de sete. S-a milostivit şi sub cuvânt ca nimeni să nu mai cuteze a se îndărătnici împotriva celor sfinte ale lui Dumnezeu şi ale neamului, iar poporul să stea sub flamura lui Hristos şi să proslăvească, mai puternic şi stăruitor, cu gândurile, cu cuvintele şi cu faptele, pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, în veacul veacului. Amin.

 

Efectele cutremurului din Japonia asupra Pamantului

http://news.yahoo.com/s/yblog_thelookout/20110314/ts_yblog_thelookout/japans-earthquake-shifted-balance-of-the-planet

Recentul cutremur de 8.9 grade pe scala Richter din Japonia:

–       a deplasat tarmurile de est ale Japoniei cu 3,96 m (13 picioare) spre Statele Unite

–       a deplasat axa Pamantului cu 16,51 cm (6.5 inches)

–       a dus la formarea unui rift la o adancime de 24,1 km (15 mile) sub nivelul marii cu o lungime de cca. 300 km (186 mile) si largime de 150 km (93 mile)

–       a scurtat durata zilei cu 1.6 microsecunde

–       a scufundat Japonia cu cca 0.6 m (2 picioare)

Aceste efecte se datoreaza racirii miezului Pamantului, incepand de la scoarta spre interior. Ca urmare se produc rearanjari ale scoaertei, cu deplasarea masei Pamantului spre centrul acestuia, deci cu micsorarea razei Pamantului. Aceasta duce la marirea vitezei de rotatie (conservarea momentului cinetic) si deci la scurtarea duratei unei zile.

In ultimul timp, asemenea cutremure, ca cel din anul trecut din Chile, cu o magnitudine de 8.8 grade Richter a dus la scurtarea zilei cu fractiune de secunda, in timp ce cutremurul din Sumatra din 2004 a scurtat ziua cu 6.8 microsecunde.

 

Autor: Mircea Penţia. Articolul se găseşte pe portalul voxpublica.realitatea.net

Enciclica Bisericii Ortodoxe a Greciei: „Suntem sub ocupaţie!”

Un document incendiar emis de Biserica Ortodoxă a Greciei face o radiografie necruţătoare a crizei în care se zbate Atena. El se aplică perfect şi României.

Grecia se află sub ocupaţie, afirmă Sinodul, în enciclica pe care o publicăm integral mai jos, cu subtitlurile redacţiei. Ţara este condusă din afară, de creditorii ei. Întrebarea care urmează este cutremurătoare. Se limitează pretenţiile „ocupanţilor” doar la măsuri economice şi asiguratorii pentru recuperarea împrumuturilor sau „vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre?”
Concluzia este că ocupaţia economică este pretextul şi faza preliminară a deformării şi schimonosirii chipului unui popor, a dezbinării, izolării oamenilor, pentru mai uşoara lor manipulare. Pentru alterarea, simplificarea şi degradarea nevoilor spirituale până la stadiul de nevoi materiale. Transformarea omului în animal de povară, fără alte pretenţii decât nutreţul care i se dă.

Din păcate, nu există o poziţie similară a Bisericii Ortodoxe Române. Sinodul tace, şi doar voci izolate ale unor ierarhi sau duhovnici răzbat spre turma dezorientată. E bine să se audă şi în Dealul Patriarhiei ceea ce îşi propune să devină Biserica Greciei: o Biserică „eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan”.

Are dreptate Sinodul Greciei sau exagerează când decretează starea de ocupaţie?

Există o conspiraţie mondială sau totul este un basm de adormit copiii?
Există „negustorii de popoare”?

Sunt semne în societatea actuală că se intenţionează transformarea omului în animal de povară?

„CĂTRE POPOR”

Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Sinodul Bisericii Greciei, întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, vorbind pe limba adevărului şi a dragostei.

Criza este efectul răsturnării legilor firii

Zilele pe care le trăim sunt grele şi decisive. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să aibă un cuvânt asupra crizei la care suntem martori.

Este adevărat că evenimentele actuale din patria noastră sunt inedite şi cutremurătoare. Criza duhovnicească, socială şi economică este o consecinţă firească a răsturnării întregii firi. Se încearcă dezrădăcinarea şi distrugerea temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate ca făcând parte integrantă în chip firesc din viaţa spaţiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmăreşte o uzurpare a predaniilor şi a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitori ai noştri. Întrebarea care se naşte  este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

Vinovăţia şi complicitatea clasei politice

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societăţii şi economiei pe care azi le trăim în mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate că ştiau că duc ţara la catastrofă, iar azi se cred la adăpost, acţionând tot de pe poziţia celor care dau porunci? Suntem martorii unor răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fără nici o împotrivire.

În cuvinte foarte simple, criza noastră economică se datorează diferenţei dintre producţie şi consum, mai exact dintre ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de confort cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mult decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute sperând că balanţa dezechilibrată se va restabili. Însă, atunci când acest lucru nu se mai întâmplă, iar creditorii cer returnarea împrumuturilor, plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment.

Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea, rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum nu are doar o dimensiune economică, ci, în primul rând, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care, în fapt, se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Un popor iresponsabil, dedat câştigului uşor şi înşelăciunii

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii, fără a ne mai pune problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi închiderea omului într-un prezent rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a ajuns doar un interval de timp nedeterminat între două date, a naşterii şi a îngropării.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu absurdul, iar lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devin singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viaţă, pentru că altfel, dacă eşti moral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru.

Bunăstarea falsă în locul Libertăţii omului şi ţării

Întrebarea – dilemă a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi, omul, în mod justificat tremură mai degrabă pentru micşorarea veniturilor, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.

Noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză, confruntându-ne în Sinodul Ierarhiei cu responsabilităţile noastre.

Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Distrugerea relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte a ajuns obiect de neguţătorie exploatat în mod pragmatic prin scandalurile fabricate, ţintindu-se destrămarea încrederii voastre în Biserică.

Vă spunem că Biserica are antidotul modului de viaţă consumerist şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul atletului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, ieşirea din sclavia inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Transformarea elevului în calculator

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem
neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi nădejde.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan. Nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă, păstorind cu putere poporul său, fără a se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, chiar dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Criza este fabricată de negustorii de popoare

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare, încearcând să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde s-a luptat împotriva lui Dumnezeu, de fapt înjosirea omului era scopul final.

Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă fure nădejdea. Aduceţi-vă aminte că, pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, urmărindu-se de către anumite puteri doar controlul mondial, nu şi iubirea de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie parte a lumii şi parte a istoriei. Nu poate îngădui nici un fel de nedreptate, fiind în acelaşi timp datoare să fie gata pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica de lîngă casă, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Intenţia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare.
Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea alte perspective. Mulţi dintre noi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste.

Cu acest duh, adunaţi în jurul Bisericii, care este marea noastră familie, vom scoate la iveală greşelile noastre, vom căuta sensul vieţii în dragoste şi astfel vom ieşi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei

sursa: www.ziuaveche.ro, editia din 31 ianuarie 2010
link-ul: http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dezbateri/conspiratia-crizei-biserica-decreteaza-starea-de-ocupatie-18143.html

Şcoala de vară „Cultura Ortodoxiei”

Sfânta Mânăstire Oaşa

2010

În luna august sunteţi invitaţi să participaţi la Şcoala de vară „Cultura Ortodoxiei” ce se va desfăşura sub oblăduirea Mânăstirii Oaşa. Situată pe Valea Frumoasei (jud. Alba), la peste 1300 m înălţime, Mănăstirea Oaşa e aşezată ca într-un ostrov, lângă un splendid lac înconjurat de munţi, văi şi păduri sălbatice. Cu binecuvântarea Stareţului Iustin Miron, ni se oferă privilegiul  întâlnirii în acest spaţiu arhaic şi sacru, sub pretextul unei informale şcoli de vară.

„Cultura Ortodoxiei” reprezintă o teribilă provocare într-o epocă marcată de afazia propriilor rădăcini spirituale şi culturale, fapt ce tinde să remodeleze identitatea (astăzi problematică) a Ortodoxiei şi expresia ei culturală.

În cadrul celor 5 zile ale Şcolii de Vară vom încerca împreună să conturăm reperele duhovniceşti, intelectuale şi comunitare ale culturii ortodoxe, cât şi vocaţia profetică a acesteia în societatea românească de la început de secol XXI.

Informaţii esenţiale

 

Data & locaţie: 19-24. 08. 2010 la Sfânta Mânăstire Oaşa, Jud. Alba.

Costuri: Participanţii îşi asigură costurile de transport; cazarea şi masa sunt gratuite.

Condiţii de participare: Pentru a fi admis ca participant, completează şi trimite Formularul de inscriere la adresa comunitatea.oranta@yahoo.com până pe data de 15 august a.c.

Transport: La Mânăstirea Oaşa se ajunge (cu trenul sau automobilul, pe DN 67) prin oraşul Sebeş. Pentru cei care nu vin cu automobilul personal, va fi pus la dispoziţie în Sebeş un microbuz care va asigura transportul către Oaşa şi retur. Punctul şi ora de plecare a microbuzului  vor fi comunicate în prealabil participanţilor telefonic/prin e-mail.

NOTĂ: Potrivit rânduielii Mânăstirii Oaşa, femeile nu pot rămâne în spaţiul mânăstiresc mai mult de 2  nopţi (3 zile), ceea ce ridică unele probleme organizatorice, pe care vom încerca să le soluţionăm cu participantele, în prealabil, telefonic/prin e-mail.

P R O G R A M

Joi 19.08.2010

până ora 16:00 sosirea participanţilor şi cazarea lor

Seară de cunoaştere

Vineri 20.08.2010

06:00 Sfânta Liturghie

07:00 micul dejun

09:00 „Pe urmele Rugului Aprins” (prelegere & discuţii)

13:00 masa de prânz

14:00 sinaxa cu Părintele Stareţ Iustin

16:00 Vecernie

18:00 cina

19:00-00:00 priveghere de noapte

Sâmbătă 21.08.2010

07:00 micul dejun

09:00 „Metefazica lui Dostoievski” (prelegere & discuţii)

13:00 masa de prânz

14:00-17:00 drumeţie & workshop 1

17:00-17:30 vecernie

18:00 masa

Duminică 22.08.2010

08:45-12:30 Sfânta Liturghie

13:00  masa de prânz

14:00 drumeţie & workshop 2

18:00 cina

Luni 23.08.2010

06:00 Sfânta Liturghie

07:00 micul dejun

09:00 „Cum apare ideea teologică” (prelegere & discuţii)

13:00 masa de prânz

14:00 workshop 3

16:00 vecernie

18:00 cina

18:30 seară de feed-back & concluzii

Marţi 24.08.2010

07:00 micul dejun

09:00 plecarea participanţilor

 

Mister şi dogmatic în filosofia blagiană // de Alin Negomireanu

Filosofia lui Blaga are în centrul ei ideea de mister, fiind „o filozofie ce priveşte totul sub specia misterului”. În „Eonul Dogmatic”, „Cunoaşterea luciferică”, „Censura transcendenta”, în „Orizont şi stil” publicat în 1935 ca şi în „Geneza metaforei” publicată în 1937, noţiunea cheie, ideea centrală a „edificiului blagian” este Misterul, noi filosofăm sub specia misterului, constituind pentru noi un suprem unghi de vedere.

În această lucrare ne vom ocupa de „Eonul dogmatic” prima parte din „Trilogia cunoaşterii”, trilogie care mai conţine şi „Cunoaşterea luciferică” şi „Censura transcendentală”. Nu trebuie să uităm faptul că gânditorul român a transformat „oarecum trilogia în pentalogie, prin încadrarea ei între două lucrări elaborate mai târziu: „Despre conştiinţa filosofică” şi „Experimentul şi spiritul matematic”, la care se adaugă o serie de studii, articole şi însemnări aforistice deosebit de semnificative. Trilogia cunoaşterii „conţine toate elementele de justificare epistemologico-metodologică a celor mai importante demersuri filosofice şi iniţiative metafizice, care individualizează concepţia blagiană”.

Citeşte tot articolul pe ISVOD.

Cărămizi pentru o viitoare teologie martirologică (I) // de Dragoş Martinian Iancu

Frumos lucru este a te desface de lume pentru Dumnezeu, ca să răsari în El.

Sf. Ignatie Teoforul

Hristos şi dimensiunea eshatologică a istoriei

Vestea cea Bună a întrupării, răstignirii şi învierii Celui ce este Mântuitorul lumii declanşează o nouă metafizică a istoriei: răstimpul dintre Cincizecime şi Parusie e destinat întrupării,răstignirii şi învierii lui Hristos în fiecare membru al Trupului Său (stadiul personal), în Biserică, luată ca întreg, (stadiul eclesial) şi în umanitatea toată ce va peregrina pe faţa pământului până la sfârşitul istoriei (stadiul exhaustiv-adamic). Altfel spus, Iisus Hristos cel înviat, atotputernic în cer şi pe pământ (Mt. 28, 18), Se face prezent în multiplele planuri ale realităţii umane, de la cel mai firav până la cel mai înalt şi complet, provocând reacţia ecumenică a făpturii la fenomenul de continuă şi progresivă intimitate a Lui cu aceasta.

Citeşte tot articolul pe ISVOD.

MITROPOLITUL ARDEALULUI, NICOLAE BĂLAN – BISERICA ŞI NAŢIUNEA

Numai în Ortodoxie găsim realizată adevărata sinteză între religia creştină şi spiritul naţional al popoarelor, adevărata simbioză între Biserică şi naţiune.

În celelate comunităţi creştine raportul normal dintre factorul bisericesc şi cel naţional a fost alterat, în unele mai mult, în altele mai puţin, degenerând uneori până la sfâşieri şi lupte păgubitoare.

Biserica Ortodoxă însă, şi în această privinţă, ca de altfel în toate celelalte, se dovedeşte a fi adevărata continuatoare a Bisericii vechi ecumenice, care, păstrânduşi caracterul universal, a înţeles totuşi atât de bine să ţină seama de specificul naţional al popoarelor şi în organizarea ei să primească contribuţia pe care sufletul fiecărui popor o aducea la marea zestre comună a creştinătăţii. Ea a găsit, în veacurile de la început, drumul la cele mai diferite popoare şi la sufletul lor, consimţind să i se imprime în înfăţişările ei – în apus ca şi în răsărit – pecetea geniului naţional al lor. Astfel vechea biserică siroantiohiană, cea egipteană, arabă, armeană, georgică, grecească, africană, romană, hispană, galică, celtică, etc, sunt tot atâtea dovezi despre felul cum creştinismul, în mersul său triumfal în lume, a ştiut să respecte caracterul specific al popoarelor, în timpuri când nu se poate vorbi de o conştiinţă naţională în forma ei trează de astăzi.

Citeşte tot articolul pe ISVOD.

Poeme fără soţ. Şase // de Carmen Păduraru

.

după-amiaza stăteam cuminţi pe uliţi şi priveam fetele înalte de sfoară cum plecau la oraş

până noaptea ne alungeam mâinile şi urechile

pe frig şi tăcere

să trecem peste două vârste

noaptea se scurgea de pe cer noroi alb

şi-n grădină se frământa aluat de plante agăţătoare

în izvoare plonjau peşti graşi

cu solzi de unghii false

aruncate de mama în fântână

pe când era tânără şi se lepăda de noi

din troleu în troleu

din oraş în oraş

din fântână-n fântână.

Povestiri de aci din bătătura Măriei lu’ Codin // de Maria Cârciumaru

când să întoarseră de la cimitir găsiră tolănit aci pe prispa din dială un mârtan sur cu ochii verzi cu mustăţile pârlite şi coada scurtată – o arătare cam hâdă carevasăzică – de curând aleasă cu semne de bună purtare în vreo păţanie nimerită cine ştie cum prin lumea cea plină de încăierări a mâţelor leliţa Măria îşi văzu de rostul pomenii şi de toată rânduiala care să cădea în cea zî blestemată iar când să mai potoliră şi năcazul şi grijile începu să întrebe de n-a ştii careva a cui a fi străina vietate întrebă în dială şi în vale pe linia principală şi pe uliţe că vorba ajunse din gură în gură hăt departe tocma la Chiva lu Miai în capu satului nima nu ştia nimic de nici un mârtan

lighioanei i să dete de mâncare şi apoi fu numaidecât mânată să se culce în pătulul cel nou departe de cuibarele cu ouă şi de cloţa cu pui că de – nu să ştie ce apucături o fi putut avea şi să vedeţi ce soiu dracului de animal dimineaţa la prima oră să trezî leliţa Măria şi ce credeţi că fu dat să-şi vadă ochilor cârpiţi de somn mârtanul şedea tolănit la picioarele ei pe aşternutul cel bun îşi lingea puturos labele albe şi să pieptena cu ele dupe urechi ptiuuu arzăte-ar focu de nătărău pe unde mi-ai intrat blestematule lovi-te-ar boala ra să te lovească zââââttt zâââât zââââât şi nepoftitul fu zvârlit în curtea din dos la un loc cu orătăniile casei

Citeşte tot articolul pe ISVOD.