Enciclica Bisericii Ortodoxe a Greciei: „Suntem sub ocupaţie!”


Un document incendiar emis de Biserica Ortodoxă a Greciei face o radiografie necruţătoare a crizei în care se zbate Atena. El se aplică perfect şi României.

Grecia se află sub ocupaţie, afirmă Sinodul, în enciclica pe care o publicăm integral mai jos, cu subtitlurile redacţiei. Ţara este condusă din afară, de creditorii ei. Întrebarea care urmează este cutremurătoare. Se limitează pretenţiile „ocupanţilor” doar la măsuri economice şi asiguratorii pentru recuperarea împrumuturilor sau „vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre?”
Concluzia este că ocupaţia economică este pretextul şi faza preliminară a deformării şi schimonosirii chipului unui popor, a dezbinării, izolării oamenilor, pentru mai uşoara lor manipulare. Pentru alterarea, simplificarea şi degradarea nevoilor spirituale până la stadiul de nevoi materiale. Transformarea omului în animal de povară, fără alte pretenţii decât nutreţul care i se dă.

Din păcate, nu există o poziţie similară a Bisericii Ortodoxe Române. Sinodul tace, şi doar voci izolate ale unor ierarhi sau duhovnici răzbat spre turma dezorientată. E bine să se audă şi în Dealul Patriarhiei ceea ce îşi propune să devină Biserica Greciei: o Biserică „eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan”.

Are dreptate Sinodul Greciei sau exagerează când decretează starea de ocupaţie?

Există o conspiraţie mondială sau totul este un basm de adormit copiii?
Există „negustorii de popoare”?

Sunt semne în societatea actuală că se intenţionează transformarea omului în animal de povară?


„CĂTRE POPOR”


Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Sinodul Bisericii Greciei, întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, vorbind pe limba adevărului şi a dragostei.

Criza este efectul răsturnării legilor firii


Zilele pe care le trăim sunt grele şi decisive. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să aibă un cuvânt asupra crizei la care suntem martori.

Este adevărat că evenimentele actuale din patria noastră sunt inedite şi cutremurătoare. Criza duhovnicească, socială şi economică este o consecinţă firească a răsturnării întregii firi. Se încearcă dezrădăcinarea şi distrugerea temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate ca făcând parte integrantă în chip firesc din viaţa spaţiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmăreşte o uzurpare a predaniilor şi a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitori ai noştri. Întrebarea care se naşte  este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.


Vinovăţia şi complicitatea clasei politice


În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societăţii şi economiei pe care azi le trăim în mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate că ştiau că duc ţara la catastrofă, iar azi se cred la adăpost, acţionând tot de pe poziţia celor care dau porunci? Suntem martorii unor răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fără nici o împotrivire.

În cuvinte foarte simple, criza noastră economică se datorează diferenţei dintre producţie şi consum, mai exact dintre ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de confort cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mult decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute sperând că balanţa dezechilibrată se va restabili. Însă, atunci când acest lucru nu se mai întâmplă, iar creditorii cer returnarea împrumuturilor, plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment.

Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea, rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum nu are doar o dimensiune economică, ci, în primul rând, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care, în fapt, se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.


Un popor iresponsabil, dedat câştigului uşor şi înşelăciunii


Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii, fără a ne mai pune problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi închiderea omului într-un prezent rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a ajuns doar un interval de timp nedeterminat între două date, a naşterii şi a îngropării.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu absurdul, iar lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devin singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viaţă, pentru că altfel, dacă eşti moral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru.


Bunăstarea falsă în locul Libertăţii omului şi ţării


Întrebarea – dilemă a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi, omul, în mod justificat tremură mai degrabă pentru micşorarea veniturilor, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.

Noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză, confruntându-ne în Sinodul Ierarhiei cu responsabilităţile noastre.

Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Distrugerea relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte a ajuns obiect de neguţătorie exploatat în mod pragmatic prin scandalurile fabricate, ţintindu-se destrămarea încrederii voastre în Biserică.

Vă spunem că Biserica are antidotul modului de viaţă consumerist şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul atletului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, ieşirea din sclavia inutilului care astăzi ne înjoseşte.


Transformarea elevului în calculator


Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem
neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi nădejde.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan. Nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă, păstorind cu putere poporul său, fără a se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, chiar dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.


Criza este fabricată de negustorii de popoare


Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare, încearcând să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde s-a luptat împotriva lui Dumnezeu, de fapt înjosirea omului era scopul final.

Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă fure nădejdea. Aduceţi-vă aminte că, pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, urmărindu-se de către anumite puteri doar controlul mondial, nu şi iubirea de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie parte a lumii şi parte a istoriei. Nu poate îngădui nici un fel de nedreptate, fiind în acelaşi timp datoare să fie gata pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica de lîngă casă, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Intenţia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare.
Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea alte perspective. Mulţi dintre noi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste.

Cu acest duh, adunaţi în jurul Bisericii, care este marea noastră familie, vom scoate la iveală greşelile noastre, vom căuta sensul vieţii în dragoste şi astfel vom ieşi din acest ceas greu.


Sinodul Bisericii Greciei

sursa: www.ziuaveche.ro, editia din 31 ianuarie 2010
link-ul: http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dezbateri/conspiratia-crizei-biserica-decreteaza-starea-de-ocupatie-18143.html

Acest articol a fost publicat în Informativ și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s