Tentaţie mistică// de Valentin Oliver


Omul a fost creat „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu – o creatură atât de intim apropiată de Creator… Nu există niciun alt raport între creator şi operă care să se apropie măcar de intimitatea acestei relaţii. În om, Dumnezeu a reuşit să concentreze imaginea Sa, „chip şi asemănare”, într-un mod tainic şi deci niciodată la îndemâna cunoaşterii, fie ea filosofie, ştiinţă sau orice altă cale de apropiere faţă de acest mister sfâşietor.

Neliniştea îmi revine… Mă simt chemat, mă simt responsabil să împărtăşesc această stare. Cumva, ea trebuie să iasă din mine şi să atingă orice om care îndrăzneşte să creadă în dumnezeul din el. Pentru că există, fără îndoială, un dumnezeu părăsit, atrofiat, în noi, căruia i s-a făcut o mare nedreptate atunci când a fost dat uitării. Pare că, în privinţa lui, ceva s-a rupt în noi ireversibil. Oare doar ceea ce numim spirit, conştiinţă, să fie elementul rezidual din esenţa acestui dumnezeu interior? În mijlocul celei mai profane existenţe şi al celui mai rătăcit destin, inima îmi tresare sfâşiindu-se a moarte, vrând să treacă dincolo, să mă ducă în absolut, veşnicie, ne-murire. Există un dumnezeu în noi şi acesta nu este doar conştiinţa…

În fond, calea cea mai sigură către supremă înţelegere nu este raţiunea, nu este efortul nostru de a ne potoli setea de cunoaştere. Raţiunea şi testosteronul ne împing fiinţa în afara dumnezeului din noi, undeva înspre limita opusă acelei fiinţe care ar fi trebuit să fim. Raţiunea ne chinuie cu întrebări născătoare de întrebări iar sexul ne proiectează formal în afara noastră. Extazul gnoseologic, euristica, ne somează la perpetuarea setei de cunoaştere iar extazul erotic, orgasmul, ne înmulţeşte, ne face mai mulţi, în afara adevărului nostru ontologic. Dumnezeu a spus „creşteţi şi va înmulţiţi”; „creşteţi” era condiţia sine qua non a „înmulţirii”, deci perpetuarea speciei noastre trebuia să se realizeze numai sub auspiciile unei îmbogăţiri ontologice la nivel de individ. Această evoluţie „pe verticală”, intru fiinţă, fiind ratată din principiu, ne-a rămas multiplicarea individuală a speciei noastre, confruntarea cu faptul că suntem (prea?) mulţi şi că prezenţele noastre individuale în această lume se comportă ca neînchegate, scindându-ne în fiinţe „esenţial străine” (Jose Ortega y Gasset). Este un punct de supliciu al omenirii, al divinului din noi, în care omul nu se mai recunoaşte ca atare în celălalt (homo homini lupus – Hobbes).

Despre celălalt, această categorie recunoscută drept stranietate fundamentală, ne-am construit o imagine ideală prin care ne obligăm să vedem o asemănare esenţială până la indistincţie. Ne închipuim, deci, că reuşim o contopire totală cu un celălalt esenţial. Acesta este un alter, dar simultan este ego. Această imagine ideală se apropie de adevăr doar în măsura în care nu cădem victime ale iluziei conform căreia descoperirea mea într-un alt om s-ar realiza prin extazul erotic, fiindcă prin acest mod de cunoaştere al celuilalt reuşim doar dilatarea expresiei noastre de muritori, de fiinţe supuse unei naşteri, exaltări şi suferinţe, unei morţi – într-un cuvânt, unei deveniri, unei treceri. Prin sex, aşadar, ne (re-) cunoaştem ca trecători prin această viaţă. Nu reuşim să încremenim momentul, indiferent de câte ori revenim la el.

De aceea, de fiecare dată când ne dorim o ieşire sexuală din propriul trup, din propria limita, către celălalt, ne confruntăm cu ostilitatea ciocnirii de o altă limita, de o altă singurătate esenţială şi neputinţă fundamentală. A-l dobândi pe celălalt întreg în autenticitatea misterului sau – aceasta nu se poate realiza pe cale erotică. Această cale de cunoaştere este la fel de utopică, vidă, insaţiabilă şi amarnic de iluzorie precum avântul raţiunii către ea însăşi. Durerea care urmează acestei încercări repetate cu obstinaţie este privilegiul exclusiv al neliniştiţilor, al celor însetaţi de o comunicare autentică a fiinţei lor celuilalt. Ciocnirea limitelor noastre – în pat sau în polemică – iată ce ne revelează inutilitatea soteriologică a unei căutări a omului în noi, prin noi şi pentru noi.

Paradoxul renunţării la această cale şi, respectiv, a îmbrăţişării unei via mistica dezvăluie conştiinţei noastre adevărul care eliberează individul de angoasă. Anume că nu este posibilă descoperirea mea în inima celuilalt om decât prin recursul absolut la celalaltul divin. Este singurul raport prin care ne putem descoperi unii pe alţii ca oameni, în autenticitatea fiinţei noastre. În termenii acestui raport a fost concepută existenţa umană de la bun început, numai că omului i-a fost dată conştiinţa, adică libertatea esenţială de a a se putea vedea pe sine ca separat; separat de orice, de celalalt-ul uman, de Celalalt-ul divin şi de întreaga creaţie. Ironia supremă face că tocmai această conştiinţă, astfel înţeleasă, să ne deschidă calea înţelegerii altitudinii de la care am căzut. Nu este nimic atât de frapant în căderea primilor oameni dacă noi înşine nu am căzut, dacă nu simţim, fiecare în parte, angoasa pe care au trăit-o cei dintâi semeni ai noştri.

Eliberarea de sub farmecul oricărei forme iluzorii de cunoaştere este posibilă doar atunci când întreaga noastră fiinţă, în cele mai intime resorturi ale sale, s-a confruntat cu limita implacabilă a prea-omenescului. Conştiinţă este doar prima care deschide calea înţelegerii acestei aporii existenţiale. Este necesară cultivarea unei angoase a rătăcirii până la revelaţia iminenţei unei morţi care ne aşteaptă oricând. Viaţa şi îndrăzneala de a o crede veşnică nu se afla în limită şi în privirea concentrată asupra limitei noastre. Dar câţi dintre noi, la modul cel mai sincer cu putinţă, nu avem regretul de a nu fi putut eterniza nenorocitul trup în care zace, atât de dramatic, atrofiatul suflet? Cred cu tărie că, ce nu te face sfânt, te arunca la nebuni!

Acest articol a fost publicat în Eseuri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s