Scrisori către Diogene (VI) // de Maria Cârciumaru


lumea întreagă îmi pare a fi
rană pe trupul lui dumnezeu
sunt unele dureri diogene
pentru care nici moartea nu mai are
leac pe măsură
peste gura sângelui ce strigă,
fiinţa noastră
e doar o palmă de sare.
eli eli toţi te-au părăsit.


la rândul lui dumnezeu ne este
bubă adâncă
lumea de la margine de cer
e mormanul de gunoi pe care omul
stă adunat şi îşi scarpină
cu un ciob viaţa.
eli eli pe toţi i-ai părăsit.


nici unul nici altul nu mai ştie
cine pe cine a zidit
cine pe cine a uitat mai întâi
suferinţa lor face schimb de blesteme
din timp în veşnicie: dumnezeu e prea mare
din cale în pas: ba-i omul prea mic.

Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s