Scrisori către Diogene (II) // de Maria Cârciumaru


nu pot vorbi obiectiv despre dumnezeu.
am să-ţi spun câte ceva, dacă vrei,
despre lifturi patine artificii gumă de mestecat
şi alte subiecte care nu dor.
dumnezeu însă doare
doare ca o măsea de minte
ca o măsea de suflet cariată într-o lume
absurdă cu timp şi oameni
care nu vor, nu vor să îmbătrânească
doare ziua şi mai ales noaptea
atunci când ai putea începe a crede
că eşti stăpân peste tot ce-i al tău.
ne ton kuna, diogene,
dacă o scoţi, vei muri de foame.


aşa că toate mărturiile mele despre dumnezeu
încep cu eu
eu nu l-am văzut niciodată eu
îl bănuiesc aşteptând orice
chiar şi această scrisoare pentru oameni ca noi
întotdeauna orice eu
îl sparg în bucăţi ca pe un pahar
nevinovat în fapt pentru vinul ce te-a ameţit eu
îl iert


dumnezeu doare diogene
şi e cel mai bine aşa.
n-aş fi avut altfel certitudinea
că există.


Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s