Scrisori către Diogene (I) // de Maria Cârciumaru


despre dumnezeu…numai de bine
mama susţine în continuare că e ruda noastră,
că semănăm leit cu el
şi tu
şi eu.
să îţi spun neapărat când te-ntâlnesc:
sângele nu se face
apă la moara
unor păgâni ca noi.
ce?  parcă în cimitir nu mai eşti om?
să ne băgăm minţile în cap, diogene,
moartea nu a fost niciodată o scuză
pentru cei care nu vor să creadă.


mama i-a iubit întotdeauna pe străini,
începând cu mine.
vezi? şi dacă mâine te-ai ascunde în cer,
tot copilul meu ai rămâne.
are şi Dumnezeu necazurile Lui,
nu trebuie să le ştii tu pe toate.


tac şi aşa să taci şi tu.
sunt oameni care înţeleg iubind,
lucruri pe care noi nu le putem iubi
nici măcar atunci când le-am înţeles.


dacă aş fi pentru o zi mama mea,
l-aş coborî pe dumnezeu pe pământ
cu tot cu rai.

Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s