Poeme fără soţ (IV) // de Carmen Păduraru


patru

patru nopţi am ascultat cu urechea de perete somnul lor adânc

prin vis oamenii noştri se făceau câini şi îşi muşcau de pulpe şi gambe

apoi se vânzoleau  pe masa de cedru  şi deveneau sare


corpurile lor aveau centru de greutate, masă şi densitate

corpurile lor de carne albă şi aluat frământat

corpurile lor de bolnavi incolori

traşi în ţiplă şi deschişi de lamele somnului


de patru nopţi stăteam pe podea şi-ascultam geamăt de lilieci obosiţi

ţipând noaptea neagră fără căpătâi

îmi spălam carnea-n fântână prin părul bunicii

ea doarme-n grădină de două veacuri sub zarzavaturi

s-a-năclăit de plictiseală


începuse să ningă încet şi fără sens

şi mă gândeam la tine mereu

ca şi cum nu ai fi fost niciodată

Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s