Omilie cu şi despre intelectuali// de Marius Iona


Intelectual nu este doar cel căruia îi sunt necesare cărţile,  ci orice om căruia o idee – oricât de elementară ar fi ea –  îi angajează şi îi ordonează viaţa.

Andre Malroux


Odată se făcea că am fost invitat la o masă copioasă de duminică.  Ajuns acolo, dau peste o năpraznică dispută dintre un tată, fost muncitor de fabrică, şi fiul său, absolvent de facultate privată în scopul legitimării unei funcţii manageriale din mediul privat. La un moment dat bătrânul roş’ de mânie şi băutură îi trânteşte, verde-n faţă, o interogaţie foarte filosofică lu’ fiu-său:

Da’ ce mă, tu te crezi intelectual? La care flăcăneaţă sărise să se apere:

Da’ ce mă …  sunt muncitor?

Pesemne, bătrânul, mai sus pomenit, nu avea el prea multă carte, dar ştia să detecteze un intelectual. Cum? E greu de stabilit. Avea experienţă ca în multe alte lucruri de altfel. Să zicem că avea instinct sau poate se slujea de capacitatea analogiei. Mai văzuse intelectuali la viaţa lui şi arătau cu totul altfel decât băieţii lui cu mândreţuri de patalamale la activ. Drept îi, că şi fiu-său nu se simţea prea în largul său cu privire la subiect. Ar fi recunoscut în faţa unui intelectual rasat că se află în evaziune, dar cu o condiţie: acela trebuia să fie extrem de smerit ca astfel să-l mântuiască din trufia tinereţii rănite. E adevărat că nu ar fi cedat cu una cu două, dar în timp s-ar fi predat. Şi mai e ceva. Bătrânul nostru avusese de-a face cu intelectuali şi i se fixase arhetipul în cauză. Probabil, acesta trebuia să fie un spirit viu, o personalitate care să facă trimitere la idei, într-un cuvânt să manifeste o anume efervescenţă. Acest lucru nu  se-ntâmpla cu băiatul său. Chiar în comunism specia de intelectual putea să supravieţuiască, fie prin compromisuri sau nu, în timp ce astăzi parcă se surpă însuşi modelul primar al ideii în sine.

Aşadar, Andre Malroux prevestea, pe la început de secol XX, apariţia violentă a tipului de „intelectual incult” specializat până-n dinţi, dar vlăguit de duh. Şi de atunci încoace asistăm la o sarabandă jalnică de personaje ce pretind a fi intelectuali. Culmea, atât de pervertită este noţiunea încât aceştia sunt chiar sinceri în credinţa lor despre ei înşişi. Mai mult, aceştia au dezvoltat de-a lungul a douzeci de ani o genă cruciată devenind o specie aparte, uzurpatoare şi dominatoare.

Citeşte tot articolul aici.

Acest articol a fost publicat în Jurnalistica și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s