Poeme fără soţ (III) // de Carmen Păduraru


trei


pe timp de ger miroase în odaia mea a pâine

în aerul apretat merg ca o damă nobilă cu pielea subţire ca o hârtie în care te tai

îmi spăl mâinile câte două ore de nonşalanta ta criză de pubertate

şi mănânc cartofi copţi cu obraji maro de tristeţe şi lehamite



tata se dădea pe vremuri cu capul de pereţi şi apoi râdea cu ochi buni şi cuminţi

la noi în casă puricii cântă balade de dor

şi păianjenii merg unii la înmormântarea altora

noi fetele am crescut în doliu cu ştrampi fini de pânză de păianjeni

avem  umerii crestaţi de la naştere

unşi cu sidef şi pulpe cusute cu nailon colorat



pupilele mele se încordează şi văd noaptea pâini de chirpici

prin ochii mei umblă aerul cu mers de domnişoară fragedă şi piele de lichea

Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s