De ce „O r a n t a”?// de Marius Iona


Stih: Sfinţit-a locaşul Său cel preaînalt; Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clinti.

Şi va pofti Împăratul frumuseţea ta


Întrebările, din partea prietenilor, căzut-au mirate asupra mea cu privire la acest nume: O r a n t a. Dacă frageda revistă se vrea de originalitate metafizică, de ce poartă un nume strict teologic? Agoră virtuală (deci, sumă a tuturor potenţialităţilor!) ce găzduieşte gazetărie, literatură, filosofie, artă, ştiinţe de tot soiul s.a.m.d. şi nu în ultimul rând, teologie. Este una din întrebările neliniştite. Asupra semnificaţiei filologice a termenului nu insist pentru că se poate afla în rubrica „Despre noi: Proiectul Oranta”. Cu îngăduiţa voastră, voi vorbi epistolar vouă prietenilor, despre zariştea acestui nume. Spun epistolar până ce vom fi reuşind să ne întâlnim în viitorul apropiat în cadrul unor proiecte comune sau şcoli de vară în cadrul Comunităţii O r a n t a.

Prima dată îmi vine-n minte raportarea gândirii orientale la metafizică. Aceasta n-a cunoscut cearta dintre filosofie şi teologie. Mai mult, metafizica Orientului nu are apucături înspre materialism în dialectică. E bine cunoscut faptul că, harţa raţionalistă a grecului a debutat cu un monism materialist abstractizat în prima şcoală ioniană, cu mult înainte de Socrate. Această abstractizare a sa l-a salvat, că a intuit un rest pentru care a păstrat un respect ce, totuşi, l-a încreştinat. Trebuie subliniat faptul că toată filosofia greacă exprimă o devenire, în sensul ei adânc şi integral, cu toate acestea Părinţii Bisericii resimt o acută insuficienţă a acesteia, chiar încreştinată fiind. De ce? Pentru că arhetipul ei este fără zarişte, fapt realmente vizibil în filosofia europeană faţă cu mistica. Din punctul acesta de vedere se poate observa că anahoreţii orientali sunt mai aproape de duhul creştin prin sensibilitate organică ce ţine de Tradiţie vie însuşită printr-o predanie de la maestru la discipol. Aşadar, Tradiţie, ci nu tradiţionalism cum se confundă în mediile superintelectualiste. Tradiţia orientală are un apofatism (calea negativă a cunoaşterii) de invidiat, dar „îi lipseşte” întruparea Logosului. Aci, ar putea spune un creştin autentic, este vorba de o imaturiate a devenirii metafizicii religioase a Orientului. Oricum, imaturitatea aceasta nu trădează o abdicare sau o mutilare a arhetipului, ci mai degrabă o fiinţare întru inocenţă sau o întârziere în regnul mineral. N-am să mă pronunţ în ograda altora, că nu-i cuviincios. Eu doar constat şi dacă am o îngrijorare, aceasta e la mine în spaţiul european, căci suntem în mare parte devenirea acestuia. Vasăzică, ce ne facem cu filosofia europeană ce a vădit o neputinţă de a metaboliza Evanghelia în sensul ei primordial, de realism patristic, căci tot ce e în afara duhului Tradiţiei e o pajişte de orfanitate lucie.

Citeşte tot articolul aici.

Acest articol a fost publicat în Jurnalistica și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s