[cobor mintea în iad, ca să-mi ridic inima spre cer] // de Eugeniu Pleşca (debut)


…ce noapte îngrozitoare alături de teribiulul psihic uman

alături de mine departe de sinele meu

aproape de orice şi totuşi departe

vreau să mă regăsesc

o adunătură de piese nefinisate care alcătuiesc un mecanism ruginit

totul se pierde în infinituri, în eoni, în gânduri, în ecouri şi-n versuri…

îmi ard sinapsele de neînţelegeri şi nedumeriri.

[cobor mintea în iad, ca să-mi ridic inima spre cer]

caut, mă caut, în sine, nimicul…

Delusion_of_Autumm copyright_by_donjuki


alerg în lumina zilei de ieri,

aud sunete doar din ecouri

şi vorbesc în cuvinte deja rostite


Cine sunt eu?


trecutul fierbinte

mă pune pe jar,

mi s-aseaza-n spinare ca să-l duc înainte


şed zilele trecutului meu

mă cert cu certuri deja auzite,

înjur cu prostiile memorate la colţuri de stradă

şi mă rog cu lacrimile sfinţilor din Pateric


Cine sunt eu?


tind spre idei concepute de alţii

aspir spre idealuri diluate

găsind Nimicul mult aşteptat


Cine sunt eu?


mă simt ca un păr ţintuit în piroane

de idei şi cuvinte, sentimente şi drame

sunt ca o foaie papirus subţire şi moale

pe care s-au scris mari idei cu greşeli boreale

ca un pom zgâriat la tulpina, ce dă roade la câţiva ani

ca un ceas stricat reparat cu rotiţe străine


Cine sunt eu?


caut lacrimi şi sfinţi

regăsindu-mă în pornografiile ce le-am privit când eram mic.

caut balade, versuri, romane, filosofii şi icoane,

dar ajung tot la sticle, femei, ţigări şi jargoane


Cine sunt eu?


sunt cel ce sunt?

Doamne, dacă m-ai făcut după chipul şi asemănarea Ta,

de ce nu pot să fiu la fel ca Tine?

ajuns-am să fiu toate ideile părinţilor mei despre copii şi om,

să fiu o şcoală generală cu toate materiile,

o societate, nişte iubiri ratate, un labagiu încântat de sex,

o şcoală de teologie cu profesori rataţi aflaţi într-o discrepanţă ontologică

şi o rugăciune în timp de frică


Cine sunt eu?


mă simt ca mâncarea făcută de zece bucătari,

ca o pictură pictată de câtva pictori

sau ca o poezie scrisă de 100 de poeţi


Cine sunt eu?


Doamne, dacă eu sunt ce au vrut alţii să fiu, pentru ce mă vei judeca?

de ce, Doamne, nu m-ai crescut sub absidele Tale?

de ce n-ai pus îngerii să fie dascăli în locul profesorilor corupţi şi-nfometaţi?

de ce n-ai chemat heruvimii să-mi de-a meditaţii la engleză?


de ce m-ai lăsat în mocirla umană

şi-mi ceri s-ajung sfânt?


dacă antiteza e necesară

de ce-mi spui să propavaduiesc Adevărul, Calea şi Viaţa

iar nu miciuna, întunericul şi moartea


de ce m-ai aruncat Doamne într-o lume binară?

între aceste doi itemi

între bine şi rău

de ce n-ai distrus unul din ei ca să pot şi eu tinde cu adevărat spre ceva


Unde sunt eu Doamne?…


Acest articol a fost publicat în Pagini de jurnal și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la [cobor mintea în iad, ca să-mi ridic inima spre cer] // de Eugeniu Pleşca (debut)

  1. Ira spune:

    Esti linga noi, Jenea, ingerii paminteni…:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s