despre nostalgiile doamnei ioanid şi nu numai// de Raul Popescu


mmp11

I

trag linii de la urechile tale la ochii tăi obişnuia să răspundă

doamna ioanid atunci când domnul ioanid o întreba

aproape în fiecare dimineaţă de ce îl priveşte atât de insistent

după care încet şi galant ca un gentelman am putea spune

domnul ioanid continua să-şi bea cafeaua

dintr-o ceaşcă de abur negru

II

întotdeauna domnul ioanid nu uita ca

înainte de a pleca undeva

să-şi ia cei trei ochi de rezervă pe care îi păstra

într-o cutie de cristal căptuşită pe dinăuntru cu mătase neagră

asta în eventualitatea în care unul dintre cei trei ochi ai săi

sau chiar doi sau poate chiar toţi trei

ar fi fost afectaţi de un glaucom subit

V

un urlet care se apropie de puterea tăcerii a exclamat doamna ioanid după vizionarea unui documentar despre maimuţele urlătoare din insulele celor o mie de zei

VI

doamnei ioanid îi plăcea să înnopteze în dormitorul conjugal

înconjurată de un întuneric prin care mişunau

mii de glasuri din alte lumi cărora doamna ioanid

ca un experimentat psihanalist (sau spiritist) le cerea

să-şi spună  pe rând poveştile astfel încât ea

să le scrie cu cretă albă folosind hieroglife şi ideograme

pe zidul întunecat de deasupra patului

în care obişnuia să facă dragoste cu domnul ioanid

VII

domnului ioanid îi plăceau poveştile

cu hipopotami singuratici şi carnivori

cu crocodili gigantici şi albaştri

poveşti cu domniţe neprihănite

sfâşiate în ape tulburi acolo unde moartea

pândea (şi încă mai pândeşte se spune)

sub chip de femeie palidă şi pistruiată

cu trup de caracatiţă imperială

Acest articol a fost publicat în Poezie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la despre nostalgiile doamnei ioanid şi nu numai// de Raul Popescu

  1. yiedyie spune:

    stilul tău are coerenţa unui vis, plin de simbolism totuşi e ca şi cum subconşientul tău s-ar fi spart direct pe web!

  2. erasmen spune:

    e de bine, e de rau? oricum, totul se reduce la cititor (la constientul si subconstientul acestuia, as spune)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s