MITROPOLITUL ARDEALULUI, NICOLAE BĂLAN – BISERICA ŞI NAŢIUNEA


Numai în Ortodoxie găsim realizată adevărata sinteză între religia creştină şi spiritul naţional al popoarelor, adevărata simbioză între Biserică şi naţiune.

În celelate comunităţi creştine raportul normal dintre factorul bisericesc şi cel naţional a fost alterat, în unele mai mult, în altele mai puţin, degenerând uneori până la sfâşieri şi lupte păgubitoare.

Biserica Ortodoxă însă, şi în această privinţă, ca de altfel în toate celelalte, se dovedeşte a fi adevărata continuatoare a Bisericii vechi ecumenice, care, păstrânduşi caracterul universal, a înţeles totuşi atât de bine să ţină seama de specificul naţional al popoarelor şi în organizarea ei să primească contribuţia pe care sufletul fiecărui popor o aducea la marea zestre comună a creştinătăţii. Ea a găsit, în veacurile de la început, drumul la cele mai diferite popoare şi la sufletul lor, consimţind să i se imprime în înfăţişările ei – în apus ca şi în răsărit – pecetea geniului naţional al lor. Astfel vechea biserică siroantiohiană, cea egipteană, arabă, armeană, georgică, grecească, africană, romană, hispană, galică, celtică, etc, sunt tot atâtea dovezi despre felul cum creştinismul, în mersul său triumfal în lume, a ştiut să respecte caracterul specific al popoarelor, în timpuri când nu se poate vorbi de o conştiinţă naţională în forma ei trează de astăzi.

Citeşte tot articolul pe ISVOD.

This entry was posted in Eseuri and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to MITROPOLITUL ARDEALULUI, NICOLAE BĂLAN – BISERICA ŞI NAŢIUNEA

  1. gabriela says:

    eu sint stranepoata mitropolitului balan nicolae si as dori sa fiu la aniversarea a 130 de ani
    de la nasterea sa. va multumesc.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s